miercuri, 17 octombrie 2012

Retezat, 20 August 2012

20 August a fost anul acesta prima zi din cele trei care au alcatuit weekendul in care m-am reintalnit cu muntele meu de suflet- Retezatul.
Foarte pe scurt (pana la o eventuala inspiratie spontana), iesirea noastra avea ca target atingerea a 3 varfuri importante si "remaparea" lacurilor pe harta. Din cele 3 varfuri am atins doar doua: PELEAGA (2509 m) si JUDELE (2398m- desi mai mic decat Peleaga, mult mai solicitant din punct de vedere fizic; urcare devine catarare verticala la un moment dat).
In prima noapte am campat langa lacul Gales (stiu ca nu se campeaza acolo, ne-a prins noaptea din pacate), iar in cea de-a doua, intr-o locatie deja consacrata, la Lacul Bucura.
Traseul ales de noi a inceput de la Pensiunea Soarelui, mergand apoi pe drumul de piatra pana la curba care face trecerea catre cabana Pietrele. Din acest punct am luat-o in stanga, prin padure (aici deja intunericul cuprinsese tot peisajul, era in jurul orei 21) pana la Lacul Gales. De aici am trecut, a doua zi, pe langa lacurile din Valea Rea, si am urcat pe Peleaga, pe langa Coltii Pelegii, coborand apoi prin Caldarea Berbecilor la Bucura. Cea de-a treia zi a fost cea in care am lasat cortul langa lac, si am urcat in ritm alert pe Varful Judele. La intoarcere, am urmat traseul clasic: Bucura- Curmatura Bucurei- Valea Pietrele- Bordul Tomii- Gentiana, si in final, drumul de la Pietrele pana la Codrin, drum care sunt convins ca ne-a marcat pe noi, toti cei care am batut traseele din Retezat in mod regulat...
Aceasta a fost iesirea in care bocancii mei de suflet si-au dat ultima suflare, si-au devenit amintire.

In ideea unei eventuale completari mult mai stilate a povestii, va salut cu drag pe toti, si va invit sa vedeti retezatul la sfarsit de vara, AICI

From Retezat- 20 August 2012


From Retezat- 20 August 2012


From Retezat- 20 August 2012
 
 



vineri, 4 mai 2012

CNR Timis Aprilie 2012

Aici sunt cateva dintre pozele mele de la CNR etapa TIMIS, SURDUC.  DVD-ul complet, cu toate pozele, la rezolutie maxima 3888x2592 , il vand la pretul modic de 5 lei cu tot cu transport (este exclus sa trimit 4GB de poze pe mail, mess, etc). Daca vreti toate pozele, cu o anumita masina, trimiteti-mi un mail la catalin_capatina88@yahoo.c​om Va doresc vizionare placuta! As avea rugamintea, ca, in cazul in care imi folositi pozele, sa nu stergeti semnatura, care oricum este translucida, si nu deranjeaza ochiul. Multumesc!

Albumul complet il puteti vizualiza AICI

From CNR Timis 2012



From CNR Timis 2012



From CNR Timis 2012

marți, 13 martie 2012

Gala Campionilor 12 Martie 2012 + Karting with Vali Porcisteanu at Red Motor

Ziua de 12 Martie a fost ziua aleasa pentru Gala Campionilor Raliului Regional de RallySprint 2011. Au fost astfel premiate cele mai bune rezultate, cupele fiind inmanate chiar de campionul national de raliuri 2011, Vali Porcisteanu. A fost o atmosfera minunata, in care cu totii ne-am simtit ca in familie, un loc unde buna dispozitie si glumele bine punctate n-au lipsit.

Dupa Gala, ne-am duelat la RedMotors unde Vali Porcisteanu a urcat din nou pe primul loc, in echipa cu Bogdan Cuzma. Eu si Andrei, amandoi foarte aproape de 100 kg (+/-) ne-am situat totul pe locul 1, dar tinand clasamentul invers.

Filmarea de la RedMotor o puteti vizualiza AICI

Un an automobilistic excelent va doresc tuturor! Zambiti la poze, voi fi acolo!

FORTA VSS!

Albumul complet al Galei, dar si al nebuniei de dupa aceea, il puteti vizualiza AICI

From Gala Campionilor 12 Martie 2012 + Karting with Vali Porcisteanu at Red Motor

From Gala Campionilor 12 Martie 2012 + Karting with Vali Porcisteanu at Red Motor

From Gala Campionilor 12 Martie 2012 + Karting with Vali Porcisteanu at Red Motor

From Gala Campionilor 12 Martie 2012 + Karting with Vali Porcisteanu at Red Motor

From Gala Campionilor 12 Martie 2012 + Karting with Vali Porcisteanu at Red Motor



duminică, 11 martie 2012

Cupa MAOS Adrian, etapele 1 si 2 VSS

Weekendul 10-11 Martie, a insemnat, desi era evident, iesirea din iarna automobilistica, pentru toti pilotii din vestul tarii. Acestia s-au duelat in cadrul primelor doua etape VSS din 2012, Cupa MAOS Adrian, in prezenta Campionului National de Raliuri 2011, Vali Porcisteanu.

Nu au fost deloc greu de observat cele aproximativ 6 luni fara raliuri, astfel incat, odata ajunsi pe circuit, pilotii au dat tot ce-au avut mai bun, au facut spectacol, au scos fum din roti, si au mers la limita!

O surpriza placuta au facut-o junorii, care au avut un parcurs impecabil, mergand impecabil, si stabilind timpi care starnesc serios atentia licentiatilor.

Desi la eveniment s-au inscris peste 50 de echipaje, organizarea a fost la inaltime, si totul a decurs ca la carte!

Rezultatele primei etape ,din 10 martie , pentru primele 3 locuri din grupe, sunt:

la FEMININ, pe locul 1- Rusu Ramona, pe locul 2- Copoceanu Ramona, locul 3- Stefanescu Diana;

la JUNIORI, Domuta Daniel si-a adjudecat locul 1, fiind urmat de Marcovici Adrian pe locul 2, respectiv Briscan Vlad pe locul 3;

in cadrul CLASEI 1, Uram Andrei a ocupat locul 1, Martincsek Zoltan, locul 2, si Stefanescu Razvan, locul 3;

la CLASA 2, pe locul 1 s-a impus Ciurea Mihai, pe locul 2 Bob Florin, locul 3 fiind ocupat de Salistean Calin;

la CLASA 3, Gavrila Ciprian a ocupat locul 1, locurile 2 si 3 fiind ocupate de Tirla Sergiu, respectiv Briscu Cristian;

in cadrul grupei LICENTIATI, Gardean Cornel a reusit un loc 1, urmat foarte aproape de Cuzma Bogdan pe locul 2, si Krepelka Alexandru pe locul 3.

Ziua a doua a adus la FEMININ, locul 1 pentru Rusu Ramona, si locurile 2 si 3 pentru Onofricsuk Olimpia si Iordache Diana;

la JUNIORI, primele doua pozitii au fost ocupate de Domuta Daniel si Marcovici Adrian, urmati de Briscan Vlad pe locul 3;

CLASA 1 a venit cu locul 1 pentru Dobarcau Radu, locul 2 pentru Leah Vlad si locul 3 pentru Vilsan Mircea.

la CLASA 2, Bob Florin si-a adjudecat prima pozitie, fiind urmat indeaproape de Boncalo Sergiu si Osman Romeo.

CLASA 3 l-a avut in fruntea clasamentului pe Tirla Sergiu, urmat de Briscu Cristian si Precup Andrei.

in cadrul clasei LICENTIATI, Gardean Cornel a obtinut din nou locul 1, fiind urmat de Cuzma Bogdan pe locul 2 si Dutescu Mihnea pe locul 3.

Albumul complet il puteti vedea AICI

Forta VSS !

From VSS 10-11 Martie 2012

From VSS 10-11 Martie 2012

From VSS 10-11 Martie 2012

From VSS 10-11 Martie 2012